Superputerile organismului uman

Super Forta

Probabil multi au auzit de povestea “femeii care a ridicat o masina cu mainile” si credeti sau nu, acest lucru chiar s-a intamplat. Angela Cavallo, al carei fiu a fost prins sub rotile masinii la care lucra , a ridicat singura masina, si a reusit sa-l scoata pe acesta de acolo. Masina despre care vorbim avea o greutate de o tona si jumatate…

De ce nu putem face asta tot timpul?

Dovezile ne arata ca muschii din dotare ne-ar permite sa trecem printr-un perete precum Terminator, daca vor cu adevarat asta, insa creierul ne limiteaza. De ce? Una dintre probleme ar fi ligamentele si alte tesuturi din organism, care nu sunt facute pentru astfel de abuzuri. Este aceeasi logica care ii face pe consumatorii de steroizi, mai vulnerabili la accidentari. Dar din momentul in care te gasesti in situatia “ridica bolovanul altfel mori”, trupul primeste forta dupa ce opreste o mare parte din functiile organismului, precum digestia si sistemul imunitar.

Vazul cu urechiile (AKA Echolocation)

Aceasta este puterea lui Daredevil. Isi compenseaza lipsa de vedere cu un simt foarte dezvoltat al auzului, care poate inlocui vederea. Aceasta capacitate de inlocuire a simturilor nu se gaseste doar in benzile desenate, ci este reala. Se numeste echolocation si oamenii precum Daniel Kish o au. Acesta este orb inca de la nastere si in ciuda acestui fapt, unul dintre hobby-urile sale este ciclismul pe munte. Este atat de bun la asta incat foloseste doar sunetul sa isi creeze in minte imaginea lumii din jurul sau. O face atat de repede, incat poate sa ocoleasca copaci, bolovani sau ursi, in timp ce merge cu viteza pe munti.

De ce nu putem face asta tot timpul?

Deoarece si oamenii care folosesc calculatorul sunt slabi la matematica. Majoritatea oamenilor folosesc calea cea mai usoara, in acest caz fiind vorba despre simtul vizual, care ne arata exact unde sunt lucrurile. In acest fel pierdem abilitatea de a realiza un rezultat asemanator mai greu insa mult mai grozav. Dar, orice om poate invata sa faca acest lucru si fara sa-si piarda vederea. Studiile au aratat ca si persoanele legate la ochi pot invata sa aprecieze distantele fata de obiecte, ajutandu-se de ecoul propriilor pasi. Creierul recunoaste orice ecou (pana la urma le-ai auzit toata viata) si tine doar de antrenament pentru a invata sa-ti controlezi simturile.

Super Memoria

Creierul are abilitatea sa stocheze absolut toate informatiile vazute, auzite sau experimentate vreodata. Jill Price “sufera” de hyperthymesie, avand o memorie autobiografica aproape perfecta. Daca o intrebi o data oarecare, iti poate spune tot ce a facut in acea zi, cum era vremea si absolut toate lucrurile pe care noi restul le uitam imediat. Chiar daca nu ai o asemenea conditie, sunt trucuri pentru ati face memoria sa functioneze la un nivel mult mai inalt. Intr-un studiu al memoriei de scurta durata, cercetatorii au testat abilitatea subiectilor de a retine lanturi de numere. Cu putin antrenament, unul dintre subiecti a reusit sa memoreze de la 7 numere la 80.

De ce nu putem face asta tot timpul?

In primul rand, este important de mentionat ca Jill nu are o “memorie fotografica”, cum pretind unii oameni ca ar avea. Aceasta isi poate memora toata viata intr-un creier de marime normala. De ce? Sa ne uitam la un creier ca la un computer. Are un procesor foarte rapid si aproape un spatiu nelimitat de memorare a informatiilor. Insa are si o metoda deficitara de cautare prin informatii. Creierul face amintirile accesibile prin conectarea acestora cu diferite link-uri spre alte amintiri; toate aceste link-uri ale fiecarei amintiri sunt sortate dupa importanta (bazate pe similaritate si emotivitate).

Asa ca o amintire este accesibila in momentul deschiderii unei alte amintiri pe care creierul o leaga cu cealalta si tot asa. De aceea poti uita o programare, insa cand cineva iti aminteste, toate informatiile revin in minte. Programarea nu a fost stearsa din creierul tau. Pur si simplu link-ul a ‘crapat’.

Imunitatea la durere

Durerea este una dintre cele mai importante poveri ale vietii si invatam acest lucru cu timpul. Dar, la un moment dat, cand iti rupi un os sau te accidentezi cumva, realizezi ca abia te doare. In acele momente de soc si trauma, creierul opreste durerea. Amy Racina a cazut de pe o stanca si a aterizat 6 metri mai jos, alegandu-se cu un genunchi zdrobit si soldul rupt. Nesimtind nici macar o durere, chiar daca osul ii iesea prin piele, aceasta s-a tarat pana a gasit ajutor. In acel moment abia, cand era in siguranta, durerea a revenit.

De ce nu putem face asta tot timpul?

Bine ati venit in frumoasa lume a endorfinei. Numele miraculoasei substante vine de la “morfina produsa natural de organism”. Aceasta se elibereaza in corp in timpul exercitiilor fizice sau emotiilor de orine natura si are capacitatea de a ameliora sau de a elimina complet durerea, acoperind terminatiile sinapselor din creier, care altfel ar percepe semnale de durere din tot corpul.

De ce organismul este atat de zgarcit cu eliberarea de endorphina? Ei bine, intrebati orice bolnav de CITP (Congenital Insensivity to Pain), o disfunctie care ii lasa pe acestia fara orice fel de durere.

Manipularea timpului

Un studiu realizat pe ofiterii de politie implicati in schimburi de focuri, a aratat ca acestia au capacitatea ca uneori sa vada gloantele parcurgand distantele foarte incet. Unul dintre ei spunea, “In timpul unui schimb violent de focuri, in haosul acela brusc, am ramas nedumerit in momentul in care vedeam halbe de bere care zburau pe langa mine foarte incet. Mai surprinzator a fost faptul ca scria ‘Federal’ pe fundul lor. S-au dovedit a fi cartusele trase de colegul meu”.

Pompierul Ryan Jordan spune o poveste asemanatoare. In momentul in care padurea a luat foc rapid si flacarile se indreptau spre el, trebuia sa gandeasca foarte rapid pentru a evita sa ia foc, iar momentul crucial s-a simtit ca si cum cineva a pus pe pauza totul.

De ce nu putem face asta tot timpul?

Creierul controleaza cat de repede se misca timpul pentru fiecare dintr noi. Expertii spun ca mintea umana are doua moduri de a vedea lumea, rational si empiric. Primul este modul in care probabil esti acum, calm, capabil sa gandesti solutiile. Dar daca o bomba explodeaza in cealalta parte a camerei, instant vei intra in modul empiric. Creierul tau intra intr-o stare de alerta si trece peste orice fel de gandire analitica sau rationala, preferand sa ia o decizie cat mai rapida. Majoritatea proceselor de gandire logica sunt intrerupte si actionam din instinct. Si pentru ca gandim atat de repede, lumea pare sa se miste foarte incet. Are sens?!.. Neo nu a avut niciodata abilitatea sa opreasca timpul… El doar se misca foarte repede!

Un comentariu:

Un produs Blogger.