Ruga miraculoasa

“Când vă rugaţi nu spuneţi cuvinte de prisos ca păgânii, căci Tatăl vostru ştie de ce aveţi nevoie.” - Matei, 6: 5


Intr-o insulă trăiau trei călugări bătrâni. Erau atât de simpli încât singura lor rugăciune era: “Noi suntem trei, voi sunteţi trei, aveţi milă de noi!”. Această rugăciune naivă producea numeroase miracole.

Episcopul din regiune, auzind de cei trei călugări şi de rugăciunea lor inadmisibilă, se hotărî să se ducă să-i înveţe rugăciunile canonice. Ajungând în insulă, episcopul căută să-i facă să înţeleagă că cererea lor adresată Cerului era lipsită de demnitate şi-l învăţă rugăciunile care se făceau obişnuit în biserici, apoi părăsi insula, îmbarcându-se pe vaporul cu care venise.

Puţin timp după plecarea sa, episcopul observă pe dâra făcută de apă în urma vaporului o lumină strălucitoare, iar când această lumină se apropie, nu mică i-a fost mirarea văzându-i pe cei trei călugări alergând pe valurile apei ca să prindă vaporul. “Am uitat minunatele voastre rugăciuni pe care ni le-aţi dat – strigară ei când s-au apropiat de vapor – de aceea ne-am grăbit să vă ajungem ca să ni le mai spuneţi odată!”.

Episcopul, cu un sentiment de teamă şi de respect, le răspunse: “Fraţii mei, puteţi să vă rugaţi şi de aici înainte aşa cum v-aţi rugat în trecut!”.


povestire de Lev Tolstoi



Un comentariu:

Un produs Blogger.